CADRUL LEGAL. PRINCIPALELE ACTE NORMATIVE APLICABILE
– pe plan național
- Constituţia
- Codul Civil
- Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
– pe plan internațional
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi oricare alte acte internaţionale în materie la care România este parte.
Conform art. 1 alin. 2 din Legea 272/2004 – ”Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care România este parte.”
Conform art. 2 alin 1 din Legea 272/2004 – ”Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.”
!!!copil – persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii.
!!! Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie.
În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;
b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare, înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.
Astfel că, oricând apar ocazii ce presupun identificarea unei soluții cu privire la drepturile unui copil, indiferent că, pentru luarea deciziei, este necesar să intervină terțe persoane sau aceasta rămâne doar în sarcina părinților, procesul de identificare a soluției, cât și soluția în sine, respectiv persoanele implicate în luarea deciziei, trebuie să aibă la bază, respectiv să respecte cu prioritate Principiul interesului superior al copilului.
În situația unui divorț, copilul are următoarele drepturi, a căror respectare se impune cu prioritate, acestea fiind enumerate în Codul Civil, concretizându-se în cereri accesorii obligatorii cererii de divorț și anume:
– exercitarea în continuare a autorității părintești/custodia asupra copilului după divorț;
– locuința copilului după divorț;
– păstrarea legăturilor personale între copil și părintele nerezident și modalitatea în care se vor păstra aceste legături după divorț;
– contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor după divorț. Obligația de întreținere/pensie de întreținere/pensie alimentară
Analiza asupra a ceea ce presupune în concret, de la caz la caz, interesul superior al copilului se realizează, în principal, prin ascultarea copilului, în condițiile legii, și prin efectuarea anchetei psihosociale, concluziile trasate în urma efectuării celor două proceduri reprezentând pilonii procesului decizional.
Vrei mai multe informații ? Apasă aici și lasă un mesaj